Connect with us

Revistateo.ro

Astro-FUN

Zodiile care vor fi cerute în căsătorie de solstițiul de iarnă

Pe data de 22 decembrie are loc solstițiul de iarnă. Acest eveniment este marcat de multe schimbări pentru câteva zodii. Iată care sunt zodiile care vor fi cerute în căsătorie.

Solstițiul de iarnă este fenomenul care are loc sâmbătă. Este cea mai scurtă zi din an. Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în în data de 22 decembrie, la ora 00.23.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător. Odată cu petrecerea acestui fenomen, și zodiile sunt afectate, mai mult sau mai puțin.

Pentru nativele zodiei Berbec, solstițiul de iarnă ar putea veni chiar și cu cerere în căsătorie, din partea persoanei iubit. A venit momentul ca partenerii lor să își facă acum curaj și să pună cea mai importantă întrebare din viața lor.

Iar acest eveniment ar putea fi într-un cadru de-a dreptul special. Nativele zodiei Berbec își doresc ca momentul să fie unul memorabil, așa că iubiții lor vor face tot posibilul ca să le îndeplinească această dorință atât de mare. Va fi o zi de neuitat pentru toată lumea.

A doua zodie care va avea un final de an pe care nu îl va uita niciodată este zodia Rac. Pentru nativele acestei zodii nu a fost anul pe care și l-au dorit ele, însă, cumva, totul se rezolvă și se așază, chiar pe final de an.

Persoana iubită devine din ce în ce mai afectuoasă cu ele, iar sâmbătă ar putea fi ziua cea mare pentru nativele care sunt implicate într-o relație de mult timp. Vor fi emoții și lacrimi de fericire, dar și un răspuns pozitiv și speranța unui nou început extrem de important pentru aceste native. Visul lor cel mai mare, de a avea propria familie, devine realitate pe final de an.

Și nativele zodiei Scorpion au un final de an pe care nu îl vor uita niciodată. Visul lor de a îmbrăca rochia de mireasă devine din ce în ce mai real, iar de solstițiul de iarnă, ar putea primi întrebarea cea mare din partea iubitului lor. Chiar și cele care nu sunt într-o relație de mult timp pot avea parte de această surpriză.

Citește și: Zodiac chinezesc 2019: Anul Mistrețului de Pământ. Cum influențează zodiile

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Astro-FUN

To Top